BCR a inceput deja sa primeasca dosare pentru Prima casa 3

Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat astazi ca a primit de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru …

Banca Comercială Romană (BCR) a anunţat astăzi că a primit de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) un plafon de 64 de milioane de euro pentru acordarea de credite imobiliare în cadrul programului Prima casă 3. Reprezentanţii băncii afirmă că la Prima casă 1 şi 2 au acordat credite în valoare de peste 525 de milioane de euro, adică mai mult de o treime din totalul împrumuturilor din acest program.

Astfel, BCR a început deja să primească dosare pentru Prima casă 3, oferind o dobândă de 4,76% (EURIBOR + 3,75%) pe an pentru clienţii care îşi încasează salariul prin bancă ori au avut un comportament bun de plată la creditele contractate aici. Pentru ceilalţi clienţi, BCR oferă o dobândă de 4,96% pe an (EURIBOR + 3,95%). În plus, banca nu percepe comisioane lunare sau de analiză.

Iată şi un exemplu calculat pentru clienţii care îşi încasează salariul la BCR sau care au avut un comportament bun la plată la credite luate de la această bancă: pentru 30.000 de euro acordaţi pentru 30 de ani, clienţii vor plăti o rată lunară de 157 de euro (dobândă variabilă de 4,76%, cost de evaluare apartament de 300 de lei inclusiv TVA, comision de gestiune datorat FNGCIMM de 0,49% calculat anual la soldul creditului, cost total credit de 29.258 de euro, DAE de 5,38%, curs valutar utilizat 1 euro = 4,25 de lei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *