„Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă având ca scop îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene”, a anunţat ieri Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al guvernului. Astfel, acest act normativ modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2010 şi acţionează pe două direcţii. Pe de o parte, investitorii privaţi vor fi sprijiniţi să cofinanţeze proiectele finanţate din fonduri europene, prin acordarea garanţiilor guvernamentale. De aceea a fost capitalizat suplimentar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii cu aproximativ 100 de milioane de euro pentru 2010.
Ioana Muntean a spus că această măsură „vizează susţinerea firmelor private în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor comunitare.”. Totodată, a fost extinsă categoria de beneficiari ai programului pentru cei care derulează proiecte în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din fonduri europene. Tot ea susţine că vor fi incluse în program şi unităţile administrativ teritoriale care implementează proiecte finanţate prin ISPA şi cele care derulează proiecte în domeniul infrastructurii de turism în proprietatea autorităţilor.
S-ar putea sa te intereseze si:
-
Peste 22 miliarde de euro – valoarea garantiilor imobiliare pentru creditele bancare
-
Programul Prima Casa se va prelungi, dar va avea modificari
-
Programul Prima Casa continua si in 2015 – topul celor mai ieftine credite
-
Statul garanteaza peste jumatate din creditele imobiliare
-
Programul Prima Casa nu va ramane fara fonduri in 2014