Taxa de vizionare perceputa de agenti – la limita legalitatii

taxa de vizionare

Taxa de vizionare – Legala? Morala?

Agenţii imobiliari vor să scoată câştig şi din piatră seacă. După ce piaţa imobiliară s-a blocat pe timp de criză, iar aceştia nu au mai avut niciun fel de profit, după ce în anii boom-ului imobiliar unii s-au îmbogăţit peste măsură, acum au găsit o soluţie. Taxa de vizionare. În timp ce unii specialişti din domeniu spun că taxa ar fi ilegală şi lipsită de profesionalism, alţii în schimb, suţin că este perfect legală. Se pune totuşi problema cât de morală este această taxă.

Trei imobile vizionate, trei taxe plătite

Pentru a recupera o parte din pierderile cauzate de blocarea pieţei imobiliare, agenţii imobiliari le cer clienţilor o taxă de vizionare. Astfel, agenţii sunt măcar acoperiţi că în cazul in care clientului nu îi convine ce a vizionat, rămâne cu banii pe vizionare. Alte agenţii solicită aceşti bani după ce clientul a văzut deja trei locuinţe şi cere să vizioneze şi altele. Motivaţia este că în felul acesta agenţiile supravieţuiesc crizei imobiliare. „Clientii sunt totuşi numeroşi, mai ales cei cu prima casă se plimbă foarte mult, vor să vadă multe apartamente. A trebuit să instituim o taxă prin care să ne recuperăm măcar parţial costurile”, a explicat un agent imobiliar.

ABI spune că taxa este ilegală

Marii jucătorii de pe piaţa imobiliară susţin că această taxă este aplicată doar de câteva agenţii mai mici, pentru a se putea întreţine şi a nu da faliment. Totuşi, părerile sunt împărţite în privinţa legalităţii unei astfel de taxe. De-o parte, sunt membrii Asociaţiei Brokerilor Imobiliari care afirmă că taxa de vizionare este ilegală, iar clienţii sunt sfătuiţi să nu dea nici un ban agenţilor imobiliari înainte de încheierea tranzacţiei. „Recent, pe piaţa intermedierilor imobiliare, a apărut o practică ilegală, pe care niciun consumator de servicii imobiliare nu trebuie să o accepte: taxa de vizionare pretinsă de agentul imobiliar pentru locuinţele prezentate clientului“, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Brokerilor Imobiliari (ABI). În document se subliniază că „orice sumă pretinsă înainte de semnarea contractului de închiriere sau de vânzare-cumpărare este în afara legii“.

Clientul tebuie să accepte în scris plata taxei

În plus, deducerea taxei plătite iniţial din comisionul achitat la perfectarea tranzacţiei, este o practică în afara legii. „Activitatea pe care un agent imobiliar o depune se înscrie în segmentul prestărilor de servicii pentru care clientul achită un comision după prestarea respectivelor servicii. Aşa cum stipulează şi O.U.G. 174/ 2008, actul normativ care reglementează activitatea în domeniu, remuneraţia unui agent imobiliar este reprezentată de un comision achitat exclusiv la perfectarea tranzacţiei”, a explicat Dragoş Vâlceanu, preşedintele ABI pentru Business24.

Astfel, potrivit acestuia, agentul imobiliar va primi comision numai în situaţia în care se încheie un contract. „Până şi mascarea acestei taxe de vizionare într-o taxă plătită iniţial de client care este dedusă din comisionul final, în cazul încheierii tranzacţiei, este în afara normei legislative“, a mai spus Vâlceanu.  În cazul în care agentul primeşte totuşi de la client o anumită sumă în avans, „acest lucru se face numai cu acordul scris al clientului şi specificând clar situaţiile în care agenţia imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans“, a mai spus Dragoş Vâlceanu. Acesta a mai precizat că totuşi, impunerea unei asemenea taxe reprezintă o lipsă de profesionalism din parte agentului imobiliar.

Taxa este lagală dacă se eliberează factură şi bon fiscal

Alţi specialişti din branşă susţin că nu este nimic ilegal atâta timp cât se realizează cu acordul clientului. Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI) susţine că taxa de vizualizare nu este practicată la scară largă şi se bazează, de fapt pe o relaţie comercială, cu acceptul clientului. „În primul rând nu ştiu să existe aşa o practică la nivel general. Dacă clientul acceptă din faza precontractuală anumite costuri în legătură cu serviciile agentului este treaba lor: a furnizorului de servicii şi a clientului. Vreau să punctez că nu este o practică de masă“, a afirmat aceasta adugând că taxa de vizionare ar putea fi interpretată ca o defalcare a costurilor de intermediere. Totuşi, „atât timp cât clientul a semnat cu contract, a stabilit împreună cu agentul că este de acord să îi plătească un anumit onorariu, taxă de consultanţă, orice ar fi, dacă primeşte factură şi bon fiscal, atunci este legal. Nu spun că noi practicăm o asemenea taxă. Agenţiile mari nu lucrează aşa. Dar este opţiunea fiecăruia să îşi desfăşoare businessul cum vrea. Taxa de vizionare ar fi frauduloasă dacă s-ar încasa bani în mână, fără chitanţă sau factură. Profesionalismul celor care declară altceva lasă puternic de dorit”, a precizat preşedintele ARAI.

Cuvinte cheie: Piata imobiliara

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi imobiliare promovate din Bucuresti