Deşi în ultimii ani şi-a obişnuit vizitatorii şi expozanţii cu spaţiul din Piaţa Constituţiei, ediţia a XVIII-a a Târgului Imobiliar Naţional tIMOn se va desfăşura în perioada 2-5 decembrie 2010 în mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti (la parter, aproape de zona patinoarului). Organizatorii susţin că au ales acest mall doar pentru ediţia de iarnă a târgului, vizând nu doar publicul care îşi caută locuinţe în viitorul apropiat, ci şi cel care va avea nevoie de un apartament sau de o casă în următorii ani. De aceea, expozanţii vor promova locuinţe noi şi vechi, de vacanţă şi apartamente în afara Bucureştiului.
„Experienţa ediţiilor de iarnă ale tIMOn ne-a învăţat că avem de-a face cu un fenomen complet diferit faţă de târgurile obişnuite. În ceea ce priveşte targetul, vorbim despre vizitatori care au analizat foarte bine ofertele şi care, din motive de fiscalitate sau din alte cauze, se hotărăsc să cumpere în ultimul moment sau de vizitatori care iau în calcul o achiziţie pentru anul/anii viitori şi care nu au fost prezenţi la ediţiile din timpul anului. În ceea ce priveşte expozanţii, mizăm pe faptul că aceştia sunt prinşi de spiritul Crăciunului şi că vin atât cu oferte de preţ foarte bune, cât şi cu strategii de promovare diferite de cele obişnuite”, explică Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: locuinte, Piata imobiliara
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Cum a decurs Targul Timon din aprilie?
- tIMOn-ul de mall este un targ atipic din multe puncte de vedere
- In 2012 Targul Imobiliar PROJECT EXPO la puterea a cincea
- Peste 15.000 de case de vanzare la ultimul targ imobiliar al anului
- Targul National Imobiliar de toamna vine cu oferte soc
- Targul National Imobiliar isi va deschide portile pentru a doua oara anul acesta
- Regata Imobiliara a fost un esec din toate punctele de vedere
- tIMOn are 170 de locuinte ieftine cu plata la finalizare
- tIMOn: reduceri, locuinte noi si vechi, exclusivitati
- Organizatorii tIMOn anunta bilantul preliminar al trgului