Decizia de a schimba apartamentul sau casa in care locuiti, va declansa un intreg sir de evenimente si astfel „aventura” va incepe! Nu este vorba doar de mutatul propriu-zis, care poate fi un adevarat cosmar(sau nu), ci la tot procesul de schimbare a locuintei. Primul pas al aventurii este perioada de cautare a viitoarei locuinte, pentru ca in momentul in care decizia de mutare a fost luata…incepe „nebunia”! Cautari prin zeci de anunturi imobiliare din toate publicatiile locale sau nationale, rascolirea internetului in cautare de site-uri de imobiliare, o vorba la prieteni, cunostinte, colegi care poate stiu pe cineva care vrea sa isi vanda locuinta.
Un alt aspect ar fi vizionarile la potentialele locatii, care se pot ivi la orice ora a zilei, deoarece proprietarul nu poate la alta ora! Cu alte cuvinte, cumparatorul va trebui sa fie disponibil oricand pentru o vizionare, caci altfel nu se poate. Se va constata ca vanzatorii imobilelor au preturi foarte diferite, aliniate oarecum la pretul zonei, dar care variaza in functie de criterii cateodata caraghioase, si orice „nimic” in plus al apartamentului sau casei, poate schimba pretul. Acestea ar putea fi: o usa schimbata (nu neaparat metalica), gresie si faianta care este foarte posibil sa nu fie pe gustul cumparatorului, sau un banal zid despartitor, care nu este neaparat necesar!
Va trebui multa atentie la diverse detalii cum ar fi:
– zona in care este situat imobilul, daca are acces destul de facil la transportul in comun, sau nu.
– curatenia zonei sau a scarii de bloc, pentru locuintele de la bloc, scara blocului poate spune foarte mult despre asta.
– listele de la intretinere pentru apartamentele de la bloc, deoarece multi restantieri pe acele liste (afisate in scara blocului de obicei), pot insemna viitoare probleme pentru Dvs.
In ipoteza in care viitoarea locuinta va fi achizitionata „pe viata”, acestea sunt amanuntele care ar fi bine sa nu fie neglijate. De asemenea, este important ca si cumparatorii sa afle motivul real al vanzarii unei locuinte, si asta pentru ca poate avea vicii ascunse, care ii pot afecta la un moment dat. In functie de pretentiile si bugetul fiecaruia se poate veti gasi mai repede sau mai tarziu locuinta ideala si abia apoi se va putea trece la etapa urmatoare a aventurii: actele! Acestea trebuiesc verificate si citite cu foarte mare atentie, (actele de proprietate ale locuintei ce urmeaza a fi achizitionata) deoarece cateodata o simpla fraza poate ascunde in spatele ei efecte nebanuite, cum ar fi alti proprietari.
Dupa ce se depaseste si acest obstacol, al actelor, va urma momentul mult asteptat:Â mutarea in noua locuinta. Ar mai fi un amanunt deloc de neglijat: in precontract, ar fi bine sa fie specificat un termen de eliberare. Vorba aceea: „Verba volant, scripta manent„, adica „Vorbele se pierd in vant, in timp ce scrisul ramane pe hartie„!
Pentru mutare, (alta etapa a aventurii) urmeaza „excursii” pentru achizitionarea de saci si cutii mai mari, mai mici, deoarece orice cutie e buna, in toate se va gasi ceva de pus! Va urma golirea mobilei, incarcatul sacilor si cutiilor, demontatul mobilei si depozitarea tuturor acestora in orice spatiu disponibil. Rezultatul obtinut la finalul acestei actiuni, va fi acela ca locuinta va arata ca o zona de razboi, acesta fiind un lucru predominant intalnit in cazul unei mutari.
Bataile de cap sunt departe de a se fi terminat, pentru ca si noua locuinta va arata la fel dupa descarcarea lucrurilor din masina care le-a transportat. Daca locuinta a fost zugravita anterior sau a fost pregatita dinainte de mutare, totul devine mult mai simplu: despachetare, aranjare si apoi „sarbatoare”. Insa daca locuinta nu a fost pregatita dinainte, aventura poate continua pentru inca doua, trei luni, (timp necesar zugravelii si reparatiilor) timp in care zilnic vor trebui ocoliti sacii, cutiile, bagajele, ca sa se poata ajunge la pat sau la aragaz. Acestea se monteaza intotdeauna primele, deoarece sunt piese indispensabile in traiul de zi cu zi!
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: locuinte
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Opt greseli emotionale ce trebuie evitate cand cumperi o locuinta
- Apartamente noi vs. apartamente vechi
- Ponturi pentru a obtine un pret corect pentru o locuinta
- Negocierea, secretul succesului tranzactiei imobiliare
- De ce sa optezi pentru case modulare lemn
- De ce sa nu cumperi casa cu plata ratelor direct la dezvoltator
- Teren langa Bucuresti, apartament nou sau vechi? – ce este mai convenabil?
- Cum aleg agentul imobiliar potrivit?