Efectele noului Regulament BNR asupra solicitantilor de credite

regulament bnr

Noul regulament BNR

De acum, toate noile contracte de credite vor respecta regulament de creditare de curând impus de Banca Naţională a României (BNR). Chiar dacă, nu toate băncile s-au grăbit să aplice noul regulament, în scurt timp acestea se vor alinia noilor măsuri dictate  de BNR. De departe cea mai importantă modificare cuprinsă în regulament se referă la majorarea avansului pe care solicitantul trebuie să depună la bancă pentru a putea beneficia de un credit ipotecar.

Măsuri favorizante pentru moneda naţională

Documentul elaborat de BNR prevede ca avansurile pe care trebuie să le depună beneficiarii să fie mai mari cu 5%, faţă de practica de până acum.  În cazul în care pentru un imobil, un solicitant doreşte un credit în euro, suma minimă necesară pe care ar trebui să o deţină este de 25% din valoarea împrumutului, până acum, avansul maxim solicitat de băncile creditoare fiind de 20 de procente.  Decizia este oarecum discriminatorie pentru că se aplică doar românilor care îşi primesc salariul în lei, însă nu şi solicitanţilor care aplică pentru un credit în euro, iar salariul sau venitul obţinut este în euro. Aceştia trebuie să aibă un avans maxim de 20%. De asemenea, şi cei care au venitul lunar în altă valută şi solicită un împrumut ipotecar în valuta respectivă vor avea de depus un avans de doar 20%. Dacă însă obţin venitul în lei şi aplică pentru un credit ipotecar în altă monedă decât cea naţională sau europeană, avansul maxim se ridică la 40% din valoare împrumutului  accesat. În schimb, măsurile cuprinse în noul Regulament adoptat de BNR favorizează împrumuturile în moneda naţioanlă. Pentru creditele în lei, avansul minim solicitat se ridică la doar 15%. În acest fel, devine dezavantajoasă îndatorarea în orice valută.

Tutuşi, ca şi avantaj, împrumuturile ipotecare Prima Casă nu vor fi afectate de această măsură, acestea rămânând în topul accesărilor solicitanţilor. Asta pentru că aplicanţii înscrişi în programul guvernamental vor putea accesa credite pentru locuinţe cu doar o arvună de 5% din valoarea imobilului.

Creştere semnificativă pentru creditele în euro

Decizia luată de BNR de a încuraja împrumutuile populaţiei în moneda naţională se bazează pe concluziile raportului realizat de instituţie la sfârşitul anului trecut. Potrivit datelor BNR, nivelul de îndatorare în moneda europeană a crescut cu aproape un miliard de euro, în timp ce creditele în lei au avut o scădere. Astfel, la sfârşitul anului 2011, soldul creditelor pentru locuinţe acordate de către bănci ajunsese la o valoare de 7,75 de miliarde de euro. Faţă de anul 2010, soldul s-a majorat cu  aproximativ 975 de milioane de euro, la sfârşitul lunii decembrie 2010, soldul fiind de circa 6,775 de miliarde de euro. În concluzie, în anul 2011, românii au contractat credite pentru locuinţe în valoare de aproximativ un miliard de euro. Această creştere este valabilă doar pentru imprumuturile in valuta pentru că cele în lei au scăzut cu echivalentul a 18 milioane de euro. Pentru că tendinţa financiară a românilor se îndreaptă clar spre împrumuturile în moneda europeană, şi nu spre cea naţională, contrar direcţiei date de BNR, prin stimularea împrumuturilor în lei, s-a intervenit pentru o echilibrare a balanţei în favoarea monedei naţionale.

„Prima casă“ nu va fi afectată de masurile noului regulament

Anul trecut cele mai multe credite ipotecare au fost încheiate prin programul guvernamental „Prima casă“. Potrivit datelor furnizate www.imobiliare.ro de către Fondul naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), prin programul Prima casă au fost acordate aproximativ 20.000 de credite, valoarea totală a garanţiilor ridicându-se la circa 750 milioane de euro. În continuare, programul va avea succes sunt de părere specialiştii în domeniul imobiliar care consideră că noul regulament va influenţa alte credite ipotecare şi nu pe cele obţinute prin programul guvernamental. Astfel, Iulian Niculae, directorul general al agenţiei Victoria Consult, susţine că achiziţiile prin „Prima casă“ nu vor fi afectate de regulament. Opinia acestuia este susţinută şi de alţi specialişti. Dan Ion Stoian, manager Finanţări Investiţii Imobiliare în cadrul Centrului de Investiţii Imobiliare Bucuresti al BCR estimează că impactul noilor măsuri va fi destul de limitat asupra locuinţelor curpinse în programul guvernamental. Argumentul este că, pe segmentul creditelor pentru locuinţe, cele mai multe achiziţii au loc cu ajutorul acestui program şi sunt în general locuinţe cu preţuri moderate.

Regulamentul afectează creditele din portofoliile bancare

Locuinţele şi implicit împrumuturile cu valori mai mari intră în categoria creditelor ipotecare din portofoliul propriu al băncilor. Pentru acest tip de împrumuturi, specialistul de la BCR estimează o scădere drastică, chiar  la jumătate din valoarea actuală. Însă nu toţi specialiştii sunt de acord cu această viziune, Iulian Niculae susţinând că efectele restricţiilor BNR nu vor fi unele covârşitoare. Iar motivul este că foarte mulţi cumpărătorii care accesează credite imobiliare cu ipotecă au la dispoziţie o sumă importantă din valoarea noului imobil fiind de regulă clienţi care doresc să îşi schimbe locuinţa într-una mai mare şi au vândut deja o proprietate şi în plus, cei mai mulţi cumpărători încearcă să evite îndatorarea pe sume foarte mari la bănci. În schimb, vor avea de suferit acei clienţii cu venituri medii spre joase, care doresc să aplice pentru Prima Casă însă nu sunt eligibili şi atunci sunt nevoiţi să acceseze alt tip de credit.

Cât poţi primi la un altfel de credit decât Prima casă

„În ceea ce priveşte creditele ipotecare, norma nu prevede modificarea gradelor de îndatorare. În prezent, gradul mediu de îndatorare pentru creditele ipotecare în euro este de 50%, cu un maximum de 60%. Acesta diferă însă de la bancă la bancă şi este corelat cu profilul de risc al clientului şi politicile de risc ale fiecărei bănci“, explică Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Aceasta precizează că pentru creditele în lei se accesează de regulă o sumă mai mică decât pentru creditele în euro din cauza diferenţei încă mari de dobânzi între creditele în euro şi cele în moneda naţională. „Astfel, o familie în care ambii parteneri câştigă venitul mediu pe economie (cumulat însemnând 2.914 lei, potrivit datelor pe luna decembrie 2011), fără copii şi alte persoane în întreţinere, fără alte rate lunare, poate obţine un credit (ipotecar standard) în valoare de 40.000 de euro, pe 30 de ani, pentru care plăteşte o rată lunară de 273 de euro. Dacă ar contracta creditul în lei, ar obţine un credit în valoare de 130.000 lei, echivalentul a aproximativ 30.000 euro, pe 30 de ani, pentru care ar plăti o rată lunară de 1.189 lei“, a mai spus specialistul.

Cuvinte cheie: Credit imobiliar, credit prima casa, credite ipotecare

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi imobiliare promovate din Bucuresti