Remodelarea anumitor părţi ale casei poate fi un mod bun pentru proprietari de a îmbunătăţi funcţionalitatea şi frumuseţea locuinţei respective pe banii altora. Alegând cele mai bune astfel de proiecte, o mare parte dintre cheltuieli (sau chiar integral) poate fi recuperată la o eventuală vânzare a proprietăţii respective prin mărirea valorii ei. Investopedia.com ne spune care sunt cele mai bune astfel de investiţii şi de ce anume trebuie să ţinem cont când le facem.
Analizează înainte de a investi!
Recuperarea investiţiei în lucrări de renovare a unei locuinţe depinde de caracteristicile pieţei imobiliare locale, de condiţiile pieţei rezidenţiale din momentul vânzării şi de calitatea lucrărilor realizate. Totuşi, în timp, s-a demonstrat că unele astfel de proiecte, cum ar fi adăugarea unui ponton din lemn la o casă aflată lângă lac, îmbunătăţiri ale bucătăriei, băii ori a aspectului exterior, înlocuirea tâmplăriei sau termoizolarea, au cele mai mari rate de recuperare oriunde s-ar afla locuinţa respectivă.
Dar trebuie ţinut cont de faptul că unele dintre ele, cum ar fi cele care afectează structura de rezistenţă, au şanse mici de recuperare şi chiar pot face dificilă vânzarea. Acest lucru se întâmplă dacă aveţi un cumpărător care a contractat un credit bancar pentru tranzacţie pentru că băncile ţin cont de astfel de lucrări şi cer autorizaţiile. Astfel, la evaluarea locuinţei respective trebuie să prezentaţi actele care demonstrează că lucrările au fost realizate legal şi nu afectează structura de rezistenţă a imobilului.
Cu toate acestea, proprietarii nu trebuie să investească în lucrări care consumă surse financiare serioase şi care nu vor fi recuperate ulterior. Sfatul este valabil şi pentru cei care închiriază locuinţe pentru că o renovare, o dotare şi o utilare a ei va creşte chiria, dar nu trebuie folosite materiale scumpe decât în cazul locuinţelor de lux. Altfel, nici un chiriaş nu va fi dispus să plătească o cadă cu hidromasaj sau o podea din bambus într-un apartament din Ferentari amplasat într-un bloc vechi de 30-40 de ani.
Ia în considerare amplasarea!
Înainte de a gândi un proiect de îmbunătăţire a locuinţei, este foarte important să te asiguri că el este în conformitate cu cele din zona în care este amplasată aceasta. Una dintre greşelile des întâlnite la proprietarii de locuinţe este îmbunătăţirea casei lor cu mult peste cele ale vecinilor. Cumpărătorii sunt atraşi de o anumită zonă datorită facilităţilor pe care le oferă, dar şi datorită preţurilor care sunt cerute acolo. Astfel, o locuinţă care oferă îmbunătăţiri mult peste cele din zona respectivă, va fi mai scumpă şi nu va atrage cumpărătorii. Şi mai este un secret: când o piaţă îşi revine din cădere, cel mai mult cresc preţurile locuinţelor cu îmbunătăţiri medii sau sub medii.
Un alt factor important de care trebuie ţinut cont atunci când vrei să aduci îmbunătăţiri locuinţei este timpul. Şi aici ne referim la utilările cu aparatură modernă care, în foarte scurt timp (doi-trei ani), devin depăşite moral pentru că apar altele mai performante. Aceste investiţii nu vor fi recuperate decât, în cel mai fericit caz, dacă locuinţa este vândută sau închiriată imediat după ce a fost utilată cu aceste obiecte.
Bineînţeles că şi zona geografică în care se află locuinţa are un impact mare asupra recuperării investiţiei în proiectele de îmbunătăţire. De exemplu, costurile de întreţinere ale unei piscine realizate în curtea unei case aflate la munte sunt mai mari decât merită pentru că perioada anului în care poate fi folosită este foarte mică. Astfel, în unele cazuri o astfel de piscină poate chiar micşora valoarea casei.
Profită de deducerile fiscale!
Datorită deductibilităţii unor investiţii de îmbunătăţire asupra locuinţei la calcularea impozitului pe venitul global de la sfârşitul anului, o parte din cheltuieli pot fi recuperate de la stat prin reduceri ale impozitelor. Termoizolarea şi tâmplăria modernă sunt două dintre ele, dar trebuie să vă interesaţi la circa financiară de care aparţineţi pentru a obţine mai multe detalii. Folosiţi orice metodă legală posibilă pentru a micşora aceste cheltuieli pentru a recupera o cât mai mare parte în cazul vânzării sau închirierii.
Rate medii de recuperare a investiţiei
Ultimul motiv pentru care merită să vă îmbunătăţiţi locuinţa este bucuria de a trăi într-o casă mai frumoasă şi mai modernă. Totuşi, pentru cei care vor să recupereze aceste investiţii în cazul unei vânzări sau închirieri, iată câteva exemple de îmbunătăţiri şi rata medie de recuperare calculată de specialişti: ponton din lemn spre lac 80-85%, refacerea aspectului exterior sau renovarea simplă a bucătăriei 75-83%, înlocuirea ferestrelor 75-80%, renovarea băii sau cea majoră a bucătăriei 70-78%, transformarea mansardei într-una locuibilă 65-76%, renovarea subsolului sau a demisolului 65-75%, adăugarea unui garaj 60-70%.
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: credite bancare, locuinte, Piata imobiliara
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Sfaturi pentru o vanzare rapida a imobilului
- Agentie imobiliara sau vanzare in regim propriu? Care varianta este mai eficienta?
- Cum sa stimulezi cumparatorii pe piata imobiliara?
- Daca renovez, voi vinde mai repede?
- 8 motive pentru care proprietarii de locuinte vechi nu reusesc sa vanda
- Rabdarea, secretul vanzarii cu succes a locuintei!
- Cum adaug o oferta imobiliara perfecta
- Cum aflu valoarea reala a proprietatii mele?