GarantiBank a anunţat extinderea ofertei promoţionale pentru refinanţarea oricărui tip de credit, eliminând şi comisionul lunar de administrare pe toată durata creditului. Astfel, reprezentanţii băncii susţin că nu percep niciun comision pentru produsele de refinanţare pentru că cel de analiză a dosarului fusese eliminat în octombrie. În plus, banca oferă gratuit evaluarea imobilului adus în garantie.
Tot ei dau şi un exemplu: în cazul unui credit pentru nevoi personale cu garanţii pentru refinanţare/consolidare datorii (40.000 de euro pe 30 de ani) de la GarantiBank, un client va plăti o rată lunară de 269,89 de euro, faţă de aproximativ 357 de euro pentru acelaşi tip de credit contractat anterior de la o altă bancă. Astfel, dobânda este de 7,14%, variabilă (EURIBOR 6M + 6%), iar DAE – 7,37%. De aceea, valoarea totală plătibilă scade la 97.161,3 euro faţă de 128.410 euro în cazul creditului iniţial.
„Ne bucurăm să putem oferi celor interesaţi una dintre cele mai bune soluţii de refinanţare în scopul diminuării valorii ratelor lunare pe care aceştia le plătesc în acest moment şi, implicit, a sumei totale de plată la finalul perioadei de creditare. Produsele noastre de refinanţare, pentru care nu se mai percepe niciun comision, răspund nevoilor de finanţare din această perioadă, reducând semnificativ costurile ce ţin de creditele contractate anterior de la alte bănci”, ne asigură Murat Atay, director general GarantiBank.
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: credite bancare, credite nevoi personale, refinantare
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Se Ieftinesc Creditele? BNR Scade Dobanda-Cheie
- Credite ipotecare alternative la programul Prima Casa
- Ce aduce 2014 in privinta creditelor bancare
- Se ieftinesc creditele Prima Casa in lei
- Bilantul BCR in Prima casa arata ca banca a acordat mai mult de o treime din totalul imprumuturilor
- ANPC incearca sa dreaga busuiocul in ceea ce priveste efectele legii privind creditele
- Peste 22 miliarde de euro valoarea garantiilor imobiliare pentru creditele bancare
- B.C.R. a lansat un nou credit de investitii imobiliare
- Oferta promotionala pentru refinantarea oricarui tip de credit
- Creditul pentru terenuri agricole, lansat de CEC Bank