Investitorii care au aşteptat anul 2012 pentru a cumpăra un teren, nu s-au păcălit. Specialiştii estimează că şi în acest an, piaţa terenurilor va fi în continuare în scădere, iar preţurile vor fi mai mici cu cîteva procente bune. Profesioniştii din sistemul imobiliar susţin că pentru această menţinere scăzută a pieţei imobiliarelor se fac vinovate băncile care deţin multe proprietăţi în portofoliu.
Specialiştii susţin că vine un nou val de ieftiniri la terenuri
Potrivit unui raport realizat de Richard Ellis (CBRE) pentru a vedea care sunt tendinţele pe piaţa imobiliară în privinţa terenurilor, concluzia este că piaţa se va devaloriza în continuare. Reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară CBRE susţin că tranzacţiile încheiate în acest an ar putea marca un minim al preţurilor. „În pofida dificultăţilor de pe piaţa terenurilor, Bucureştiul continuă să fie atractiv din două motive: investiţiile neperformante din regiune, care îi determină pe dezvoltatori şi constructori să se orienteze către zone prime din Capitală, dar şi cererea crescută venită din partea chiriaşilor internaţionali, în a doua jumătate a anului 2011”, declară Răzvan Iorgu, director general CBRE România. În acest fel, vor avea de câştigat investitorii care vor avea de unde să aleagă, concurenţa în acest moment fiind foarte mare pe piaţă.
Proprietarii pierd cel mai mult
Marii pierzătorii s-au dovedit fi proprietarii de terenuri care au decis anul trecut să amane vinderea proprietăţii în speranţa că în acest an, terenurile vor cunoaşte o creştere a preţurilor. Anul 2012 nu va fi însă un an al profiturilor obţinute din vânzarea acestor terenuri pentru că piaţa va fi marcată cu deosebire de disponibilitatea numărului mare de proprietăţi deţinute de bănci, arată aceeaşi analiză CBRE.
Dacă anul trecut, terenurile din Capitală au avut un preţ mediu de strigare cu o cincime mai mic decât cel cerut de proprietari în anul 2010, acestea vor mai pierde câteva procente în 2012. În plus, în unele cartiere, preţurile au fost mai mici şi cu 40%, cum sunt terenurile de la periferia Capitalei, sau din Rahova sau Berceni, unde cele mai scumpe proprietăţi se ridică la 280 de euro pe metru pătrat. Investiţii riscante s-au dovedit şi cele în terenuri din Drumul Taberei, Bucureştii Noi sau Militari. În aceste locaţii, preţul mediu actual nu depăşeşte 350 de euro pe metru pătrat, mai mic cu aproximativ o treime faţă de 2011, potrivit datelor portalului imobiliare.ro.
Cele mai mici scăderi în zonele rezidenţiale
Cele mai mici scăderi de preţuri au avut terenurile aflate în zonele cum sunt parcelele din Kiseleff şi Aviatorilor, care s-au devalorizat cu numai 5%. Specialiştii imobiliari susţin că acestea sunt singurele zone din capitală în care proprietarii cer preţuri mai mari de 2.000 de euro pe metru pătrat. Tarifele mici sunt urmarea a interesului scăzut al cumpărătorilor. Un studiu realizat de revista Capital arată că valoarea tranzacţiilor de terenuri mari din 2011 a ajuns la aproximativ 68 de milioane de euro, de trei ori mai scăzut faţă de valoarea înregistrată în 2007 când s-au înregistrat tranzacţii de 230 de milioane de euro.
Se vor vinde mai bine terenurile cu aprobări şi amenajări
Anul trecut, în Bucureşti cele mai multe achiziţii de terenuri au fost făcute de dezvoltatorii de centre comerciale şi de birouri. Pentru acest an, CBRE apreciază că acest trend se va menţine, adică cererea va fi mult mai mare pentru terenurile amenajate care deţin deja toate aprobările. De asemenea şi pe segementul rezidenţial, cumpărătorii nu mai fac compromisuri: urmăresc doar terenurile cu toate autorizările de urbanism valabile. „Percepţia potrivit căreia preţurile au atins pragul de jos a determinat ca prima jumătate a anului 2011 să fie cea mai activă perioadă din perspectiva tranzacţiilor în capitală“, se menţionează în raport.
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: Piata imobiliara
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Piata proprietatilor imobiliare de lux nu este afectata de recesiune
- Desi nu activeaza pe piata rezidentiala, Colliers spune ca in 2-3 ani vor fi vandute toate locuintele noi din vestul si estul Capitalei
- La Green City vanzarile merg foarte bine, dar este necesara reorganizarea judiciara
- Adama a finalizat primul bloc din ansamblul rezidential Evocasa Optima
- Investitiile imobiliare s-au dublat fata de anul precedent
- Cum a aratat piata imobiliara bucuresteana in 2011?
- Sondaj pe piata imobiliara a anului 2012
- Pretul locuintelor incep sa creasca si sa revina la nivelul de anul trecut
- La ce preturi se mai inchiriaza spatiile din Bucuresti
- Piata imobiliara autohtona va da semne de revenire