Cu cateva zile inainte de inceperea Programului de credit Prima Casa 4, inca nu se stie cu siguranta numarul exact de banci participante. Desi se vehiculeaza un numar total de 11 banci, pana acum au fost date publicitatii doar 5 nume, asta in ciuda faptului ca normele de functionare ale acestui program de credite imobiliare, au fost publicate cu circa 1 luna in urma.
Mai mult, desi inceperea Programului Prima Casa 4 se tot amana din martie, din declaratiile reprezentantilor bancilor se pare ca lipsa unei solutii commune, care sa reuneasca/satisfaca atat cerintele bancilor, dar si cerintele statului, a dus la aceasta situatie.
De ce? Pentru ca incepand cu acest an, statul nu va mai garanta decat 50% din valoarea imobilelor ce urmeaza a fi cumparate.
La momentul actual, se stie sigur ca banci precum BCR, BRD, Bancpost, Banca Transilvania si Millennium, vor fi partenerii de incredere ai acestui program. Mai mult, deoarece in 2009 si Alpha Bank a luat parte la Programul Prima Casa, exista zvonuri conform carora si anul acesta cei de la Alpha Bank vor participa. Totusi, la momentul actual, nici ofiterii de credit de la Alpha Bank nu se pot pronunta in lipsa unui comunicat oficial, cel putin nu pana la startul oficial al Programului Prima Casa 4.
Cat despre celelalte banci participante, numele lor se va afla cel mai probabil odata cu startul oficial al Programului Prima Casa 2011.
Solutii Alternative
Trebuie mentionat faptul ca, desi in aceasta perioada intregul sistem de creditare e usor stopat din cauza neincrederii in capacitatea de plata a populatiei, cateva dintre bancile de top au lansat deja pe piata alternative a programului de credite ipotecare Prima Casa 4.
Astfel, in cazul in care nu vor fi multumiti de solutiile propuse de Prima Casa, romanii vor putea apela la serviciile bancilor BCR, CEC Bank, Bancpost, Raiffeisen si Millennium.
Totusi, pentru a accesa un credit ipotecar la una dintre bancile amintite mai sus, trebuie mentionat faptul ca e posibil ca doritorii sa trebuiasca sa indeplineasca conditii ceva mai riguroase: de exemplu, avansul nu va mai fi de doar 5%, ci va varia de la 10 pana la 15%(in cazul BCR). Tinand cont ca lider de piata in 2009 a fost BCR/Erste Bank cu credite ipotecare de peste 550 de milioane de euro oferite clientilor, se pare ca in acest an (an in care, conform statisticilor oficiale, Romania a iesit oficial din criza financiara) tot BCR va fi lider de piata, atat in Programul Prima Casa 4, cat si pe piata creditelor ipotecare oferite.
Aboneaza-te la newsletter:
Cuvinte cheie: credite ipotecare, Programul prima casa
Articole aleatoare din aceeasi categorie
- Evolutia Programului Prima Casa in ultimii 3 ani
- Statul garanteaza peste jumatate din creditele imobiliare
- Ce efect are finalul Primei Case asupra pietei imobiliare?
- B.C.R. da credite pentru constructia de locuinte prin Prima casa 2
- Prima Casa 4 - conditii de inscriere in program
- Se schimba programul Prima Casa in beneficiul solicitantilor
- Efectul Prima casa a fost blocarea psihologica a cumparatorilor la preturi de 60-70.000 de euro
- Creditul Prima Casa - acte necesare intocmirii dosarului
- Creditul Prima Casa in lei mai scump ca un credit ipotecar standard
- 200 de milioane de euro pentru programul Prima casa 3 din 2011