Laguna Residence a primit trei milioane de euro de la banca pentru a putea fi continuate lucrarile

Grupul spaniol Gea 21 a anunţat că prima tranşă din finanţarea contractată de la Ahorros y Pensiones de Barcelona „La Caixa” pentru finalizarea primei etape a proiectului rezidenţial de lux Laguna Residence din Bucureşti a fost virată miercuri, 22 decembrie 2010, în contul companiei. Reprezentanţii acesteia susţin că: „vor relua în forţă lucrările începând cu 1 ianuarie 2011 cu ajutorul celor peste trei milioane de euro.”.

Conform declaraţiilor acestora, în prezent sunt terminate structurile de rezistenţă ale clădirilor D, B1 şi C1 şi se lucrează la faţada şi finisajele acestora. De asemenea, au fost începute lucrările la structura de rezistenţă a celor două clădiri A care ar trebui predate în faza IA. Această fază ar trebui finalizată în primăvara lui 2011, apreciază cei de la Gea 21. Să vedem dacă se vor ţine de cuvânt…

Cuvinte cheie: Piata imobiliara

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi imobiliare promovate din Bucuresti